prin cenusa sufletului

Stăteam cu Ion Călinoiu pe marginea unei balustrade în spatele magazinului Select din Iaşi şi ne uitam cum mâncau alţii la “împinge tava”... erau fericiţi.
Eram flămânzi şi nu ştiam cum să ne mai descurcăm. Pierduserăm, din nou, cartelele la poker. Degeaba ne-am scris numele pe toaca bisericii Sf Nicolae de lângă autogară, cum ne sfătuise un pokerist de la Drept.
Singurul dintre prietenii noştri care câştigase era “mortu”. I se spune aşa deoarece nu i se citea nimic pe faţă, iar singura data când l-am văzut supărat a fost atunci când de acasă l-a anunţat ca i-a murit vaca.
Era dintr-un sat din apropiere de Bacău, iar mama lui vindea lapte pe la diferiţi “domni”. O parte din bani îi reveneau lui. Acum era supărat pe noi, pentru că în urmă cu o săptămână, nu l-am luat la o nunta în Mihăeşti, Vâlcea unde ne-am distrat de pomină şi ne-am îngrăgostit amândoi de o studentă din Cluj. Din păcate între sentimentele noastre şi ale ei nu a existat o corespondenţă biunivocă.
Lânga restaurant era un oficiu poştal de unde studentele de la complexul Puşkin îşi ridicau pachetele venite de acasa. Ion, gânditor nota ceva într-un carneţel şi din când în când zâmbea cu creionul în gură (pixul era scump şi apoi noi eram studenţi la matematică).
Într-un târziu m-am prins, nota adresele de pe pachete atit expeditor cit şi destinatar dar numai ale celor din anul I. Pe pachet de obicei părinţii scriau:
Std. Cutarica Ioana, anul x, fac y, blc z, cam q, complex studenţesc Puşkin.
Cred ca facultatea si anul erau scrise de fală, să vada cei din urbea sau comuna natală ce fete deştepte erau. Din păcate “recolta" a fost slabă, numai trei pachete şi acelea din Dobrogea noastră (?) strămoşească.
Am lasat în urmă mirosurile apetisante ale restaurantului şi ne-am îndreptat agale spre Cantina dietetică unde mâncau studenţii bolnavi.
Ne-am întâlnit cu Ţucu de la medicină (de care mă leagă "n” amintiri). I-am spus ce vrem sa facem şi ne-a încurajat spunând că fetele din Dobrogea au ochi frumoşi şi… fundul sus.
Când a auzit cât de flămânzi suntem a început să toarne bancuri scârboase cu morţii lui de la morgă. Se grăbea la o întâlnire, ne-am despărţit, nu înainte de a ne invita la el “acolo” pentru că mai avea o porţie de macaroane la unul în stomac.
Se insera, iar bucătăresle miloase ne-au dat ceva făra sare, bineînţeles făra pic de carne. Era minunat fiindcă era mult. Vorba lui Stalin… venise lumina si pe uliţa noastră... (nu stiu de ce am ales citatul acesta... dar dupa câte ştiu e de-a-devăratelea)
Puşkin-ul era peste stradă.
- Nu vă suparaţi, domnişoară vreţi sa o chemaţi pe X de la cam Z ?
După câtva timp se auzea de la o fereastră:
- Cine o caută pe X ?
- Nişte prieteni din…(adresa de pe pachet)
Stabilsem pe drum că daca era înaltă intra el în discuţie, dacă nu îndeplinea această condiţie (limbaj matematic), eu.
- Cine mă solicită? ………trosc!!!!… am rămas amândoi mască… o tipă minion cu ochi de tătăroică…
-EU!!!!! strig din rărunchi ştiind că lui Ion nu-i păsa când era vorba de fete nici de fratele lui (care era croitor… nu stiu ce legatura are)
Fata era din Babadag, ştiam adresa, numele aşa că bagă cărbuni…
- Părinţii dv mi-au spus să vă transmit câteva lucruri importante... dacă aveţi timp… şi prietenul vă permite..
- Nu am prieten, spunea cel mai minunat glas din lume...
Domnilor amirali (vorba lui Leonida Neamţu), simţeam că nu mai am aer.
-Nu am timp acum dar joi… poate ne întâlnim la dans... fetele îmi spun ZIZI
Pe atunci se făceau aşa numitele “joi ale tineretului”… a plecat în cameră lăsând în urmă un om plin de speranţe. Oare ştiţi ce spunea mintea mea în gândul ei ?... ( întrebare filozofică). Cele 99 de poziţii erau nimic…
-Mishule!!!! strigă Ion la mine, degeba, eu eram în altă dimensiune.
Tensiunile termice în corpurile vâsco-elasto–plastice, cele din referatul pe care trebuia sa-l prezint a doua zi la Termoelasticitate... nu mai existau.
Era luni. Până joi mai trebuia să aştept un milion de ani.
Totul a decurs normal pâna joi când Ţucu ne-a invitat la un şpritz la Bolta rece dat în cinstea marii mele întâlniri. Am băut, am cântat iar când am plecat am luat ca trofeu o tavă de inox pecare am poziţionat-o la spate, sub sacou .

....... Spre Puşkin cu emoţii şi cu gaşca de curioşi după mine. Se paria în prostie… cred ca vă daţi seama pe ce….
Am intrat. Am văzut-o. Dansa. Pândeam ca un buldog… singură… tangou.
- Dansaţi?
Un zâmbet plin de speranţe. Un glas în unduirile tangoului….
- Tu eşti în ghips ?
M-am intimidat… am scos de la spate tava de inox. Zbang... totul s-a prăbuşit. Glasul lui Ţucu îmi sfărâma inima…TÂMPITULE…
Domnilor procurori inima imi era frinta... dar Tucu mai avea bani... la Chiritoaia era deschis pina dimineata.

De atunci nu am mai întîlnit-o.
OARE DE CE ?