Peste 35 de ani

Microbuzul trecea rapid serpentinele prin satele părăsite de saşi amplasate între Sibiu şi Mediaş. Şoferul îşi povesta viaţa, iar noi căscam politicoşi.
Eram cu prietenul meu Dan şi ne îndreptam spre necunoscut. Vizitam în Mediaş un prieten pe care nu-l mai văzusem de 35 de ani.
Mi-am adus aminte numele lui deoarece se termina cu Fabius Livius. Plecase din Iaşi, unde am fost colegi, prin ’69-’70. Eram sigur că am să-l recunosc deoarece era un tip care semăna cu Roge Moore. Vizitam împrenă nişte fete care erau la Şcoala Sanitară, stateau la aceeaşi gazdă şi aveau un singur pat. Asta ne-a apropiat şi mai mult…
Era un bărbat cu succes la femei şi îmi mai repartiza şi mie câte o tipă să o consolez.
Când se despărţea o făcea în limbaj matematic: “ne-am potrivit cu excepţia unor puncte de măsură nulă”.
După ce a plecat nu am mai luat legătura cu el. Ştiam ca lucrează în Mediaş unde din întâmplare am început şcoala (asta este o altă poveste).
Pe la Copşa Mică şoferul terminase de povestit, iar acum îl întreţineam noi cu tot felul de snoave. Poate făceam aceasta să-mi mai domolesc emoţiile care începuse să mă copleşească... Parcă urma să dau un examen de Analiza Funcţională (pe care nu am înţeles-o niciodată). Dan îi povestea despre corupţia din handbalul românesc.
Am ajuns în Mediaş… un taxi... adresa pe care o ştiam din cartea de telefon…
O casă fumoasă, într-un cartier semirezidenţial…
Un tip necunoscut apare după îndelungi insistenţe… urmează mostră de dialog:
- Tu eşti Mişu?... ?
- Eu sunt Mişu… (pe vremuri nu purtam ochelari)
- Tu eşti Liviu?... începuse să chelească…
- ??????
- El este prietenul meu Dan
- Poftiţi
Vreme frumoasă şi schimbătoare, început de martie, în curte plana neîncrederea…el nu mă cunoştea absolut de loc. Băutură, poveşti, fum…
Vine cu un album de poze şi a început cu întrebări… cine e acesta, dar asta… etc.
Târziu… s-a convins că eu eram eu.
Pâna s-a încins grătarul, am început să am “ceaţă la mal”.
Dacă nevasta lui nu i-a mai văzut vreun prieten, de pe vremuri, sunt foarte sigur că nici nu ar mai vrea. Eu îi povesteam de aventurile tinereţilor noastre, ea căsca gura a neîncredere amestecată cu dezgust, iar Dan mă tot călca sub masă pe picioare.
Nu ştiu cum se face că mai târziu eram la un vecin…probabil el mă prezentase... şi discutam cu acesta despre conceptul de filoque din teologia catolică…tot la un pahar.
Dan era foarte lucid... el nu consuma alcool, aşa că eram liniştit.
Venise vremea să părăsim locaţia şi să ne afluim spre Sibiu. Liviu ne însoţea iar după ce am mai vizitat vreo trei crâşme ne-am îndreptat spre un loc de unde se facea autostopul.
Liviu plecase… eu eram pilit şi îi spuneam lui Dan că suntem undeva în Transilvania..
Începuse o ploaie măruntă, eu aveam o îmbrăcăminte mai groasă dar pe Dan îl udase pâna la piele.
În gara, am ajuns cu greu… ne-am urcat într-un tren care pleca după vreo trei ore.
În sfârşit… Sibiul. Ce moale era patul Patriei... Eram cazaţi la o unitate militară!!!