duminică, 2 martie 2008

Generatia mea

Ii vezi trecind pe strada, girboviti sub povara experientei lor de viata care nu le mai foloseste la nimic.
Sunt debusolati si nu le vine sa creada ca la o virsta inca activa sunt marginalizati. Ei sunt cei care in copilarie au crescut citind operele scriitorilor sovietici care umpleau bibliotecile. Unii dintre ei au studii superioare, tehnice, facute cu multa truda care nu-si mai gasesc corespondenta in actualul sistem economic. Prin crisme periferice pline de fumul tigarilor de proasta calitate ii auzi povestind despre vremurile de altadata.
Atitudinea lor este contradictorie bazindu-se in general pe libertatea de acum si pe nivelul lor de trai de atunci.
Multi sunt din alte zone din tara, veniti aici sa munceasca in diverse ramuri ale economiei. Pe unii ii tradeaza accentul, pe altii obiceiurile. Structura eterogena intelectuala si sociala are totusi o trasatura comuna si anume sentimentul de dezradacinare. Dupa ce au muncit multi ani pe aceste meleaguri le este foarte greu sa se intoarca la vatra de origine unde, probabil, pe multi nu-i mai asteapta nimeni.
Ei sunt cei care ingroasa cozile de la somaj fiindca de angajat nu-i mai angajeaza nimeni.
Ei sunt cei care ar vrea, in contradictie cu mersul vietii, sa fie mai batrini pentru a se bucura de o pensie cit de mica.
Debransati de la viata, la figurat, si de la caldura, la propriu, le-a mai ramas SPERANTA. Speranta ca poate o minune le mai poate schimba inca viata. Pentru unii poate aceasta speranta consta in a avea un loc de veci intr-un cimitir mai frumos.

Un comentariu:

Anonim spunea...

N-ai treaba! De parintii care vorbesc de batranetze copiilor, ca asa se face la romani... trebuie sa te plangi ca parinte, "ca imbatranesc tata" si "de acum e randul vostru".

Cred ca aceasta situatie ciudata a fost creeata si de ei care nu s-au vazut niciodata in stare de nimic si folosesc o scuza penibila: batranetzea.

E adevarat si argumentul tau ca societatea ii discrimineaza, dar uiti ca e societatea formata chiar de ei, parintii "actualei generatii".