Microbuzul trecea rapid serpentinele prin satele părăsite de saşi amplasate între Sibiu şi Mediaş. Şoferul îşi povesta viaţa, iar noi căscam politicoşi.
Eram cu prietenul meu Dan şi ne îndreptam spre necunoscut. Vizitam în Mediaş un prieten pe care nu-l mai văzusem de 35 de ani.
Mi-am adus aminte numele lui deoarece se termina cu Fabius Livius. Plecase din Iaşi, unde am fost colegi, prin ’69-’70. Eram sigur că am să-l recunosc deoarece era un tip care semăna cu Roge Moore. Vizitam împrenă nişte fete care erau la Şcoala Sanitară, stateau la aceeaşi gazdă şi aveau un singur pat. Asta ne-a apropiat şi mai mult…
Era un bărbat cu succes la femei şi îmi mai repartiza şi mie câte o tipă să o consolez.
Când se despărţea o făcea în limbaj matematic: “ne-am potrivit cu excepţia unor puncte de măsură nulă”.
După ce a plecat nu am mai luat legătura cu el. Ştiam ca lucrează în Mediaş unde din întâmplare am început şcoala (asta este o altă poveste).
Pe la Copşa Mică şoferul terminase de povestit, iar acum îl întreţineam noi cu tot felul de snoave. Poate făceam aceasta să-mi mai domolesc emoţiile care începuse să mă copleşească... Parcă urma să dau un examen de Analiza Funcţională (pe care nu am înţeles-o niciodată). Dan îi povestea despre corupţia din handbalul românesc.
Am ajuns în Mediaş… un taxi... adresa pe care o ştiam din cartea de telefon…
O casă fumoasă, într-un cartier semirezidenţial…
Un tip necunoscut apare după îndelungi insistenţe… urmează mostră de dialog:
- Tu eşti Mişu?... ?
- Eu sunt Mişu… (pe vremuri nu purtam ochelari)
- Tu eşti Liviu?... începuse să chelească…
- ??????
- El este prietenul meu Dan
- Poftiţi
Vreme frumoasă şi schimbătoare, început de martie, în curte plana neîncrederea…el nu mă cunoştea absolut de loc. Băutură, poveşti, fum…
Vine cu un album de poze şi a început cu întrebări… cine e acesta, dar asta… etc.
Târziu… s-a convins că eu eram eu.
Pâna s-a încins grătarul, am început să am “ceaţă la mal”.
Dacă nevasta lui nu i-a mai văzut vreun prieten, de pe vremuri, sunt foarte sigur că nici nu ar mai vrea. Eu îi povesteam de aventurile tinereţilor noastre, ea căsca gura a neîncredere amestecată cu dezgust, iar Dan mă tot călca sub masă pe picioare.
Nu ştiu cum se face că mai târziu eram la un vecin…probabil el mă prezentase... şi discutam cu acesta despre conceptul de filoque din teologia catolică…tot la un pahar.
Dan era foarte lucid... el nu consuma alcool, aşa că eram liniştit.
Venise vremea să părăsim locaţia şi să ne afluim spre Sibiu. Liviu ne însoţea iar după ce am mai vizitat vreo trei crâşme ne-am îndreptat spre un loc de unde se facea autostopul.
Liviu plecase… eu eram pilit şi îi spuneam lui Dan că suntem undeva în Transilvania..
Începuse o ploaie măruntă, eu aveam o îmbrăcăminte mai groasă dar pe Dan îl udase pâna la piele.
În gara, am ajuns cu greu… ne-am urcat într-un tren care pleca după vreo trei ore.
În sfârşit… Sibiul. Ce moale era patul Patriei... Eram cazaţi la o unitate militară!!!
miercuri, 5 martie 2008
marți, 4 martie 2008
prin cenusa sufletului
Stăteam cu Ion Călinoiu pe marginea unei balustrade în spatele magazinului Select din Iaşi şi ne uitam cum mâncau alţii la “împinge tava”... erau fericiţi.
Eram flămânzi şi nu ştiam cum să ne mai descurcăm. Pierduserăm, din nou, cartelele la poker. Degeaba ne-am scris numele pe toaca bisericii Sf Nicolae de lângă autogară, cum ne sfătuise un pokerist de la Drept.
Singurul dintre prietenii noştri care câştigase era “mortu”. I se spune aşa deoarece nu i se citea nimic pe faţă, iar singura data când l-am văzut supărat a fost atunci când de acasă l-a anunţat ca i-a murit vaca.
Era dintr-un sat din apropiere de Bacău, iar mama lui vindea lapte pe la diferiţi “domni”. O parte din bani îi reveneau lui. Acum era supărat pe noi, pentru că în urmă cu o săptămână, nu l-am luat la o nunta în Mihăeşti, Vâlcea unde ne-am distrat de pomină şi ne-am îngrăgostit amândoi de o studentă din Cluj. Din păcate între sentimentele noastre şi ale ei nu a existat o corespondenţă biunivocă.
Lânga restaurant era un oficiu poştal de unde studentele de la complexul Puşkin îşi ridicau pachetele venite de acasa. Ion, gânditor nota ceva într-un carneţel şi din când în când zâmbea cu creionul în gură (pixul era scump şi apoi noi eram studenţi la matematică).
Într-un târziu m-am prins, nota adresele de pe pachete atit expeditor cit şi destinatar dar numai ale celor din anul I. Pe pachet de obicei părinţii scriau:
Std. Cutarica Ioana, anul x, fac y, blc z, cam q, complex studenţesc Puşkin.
Cred ca facultatea si anul erau scrise de fală, să vada cei din urbea sau comuna natală ce fete deştepte erau. Din păcate “recolta" a fost slabă, numai trei pachete şi acelea din Dobrogea noastră (?) strămoşească.
Am lasat în urmă mirosurile apetisante ale restaurantului şi ne-am îndreptat agale spre Cantina dietetică unde mâncau studenţii bolnavi.
Ne-am întâlnit cu Ţucu de la medicină (de care mă leagă "n” amintiri). I-am spus ce vrem sa facem şi ne-a încurajat spunând că fetele din Dobrogea au ochi frumoşi şi… fundul sus.
Când a auzit cât de flămânzi suntem a început să toarne bancuri scârboase cu morţii lui de la morgă. Se grăbea la o întâlnire, ne-am despărţit, nu înainte de a ne invita la el “acolo” pentru că mai avea o porţie de macaroane la unul în stomac.
Se insera, iar bucătăresle miloase ne-au dat ceva făra sare, bineînţeles făra pic de carne. Era minunat fiindcă era mult. Vorba lui Stalin… venise lumina si pe uliţa noastră... (nu stiu de ce am ales citatul acesta... dar dupa câte ştiu e de-a-devăratelea)
Puşkin-ul era peste stradă.
- Nu vă suparaţi, domnişoară vreţi sa o chemaţi pe X de la cam Z ?
După câtva timp se auzea de la o fereastră:
- Cine o caută pe X ?
- Nişte prieteni din…(adresa de pe pachet)
Stabilsem pe drum că daca era înaltă intra el în discuţie, dacă nu îndeplinea această condiţie (limbaj matematic), eu.
- Cine mă solicită? ………trosc!!!!… am rămas amândoi mască… o tipă minion cu ochi de tătăroică…
-EU!!!!! strig din rărunchi ştiind că lui Ion nu-i păsa când era vorba de fete nici de fratele lui (care era croitor… nu stiu ce legatura are)
Fata era din Babadag, ştiam adresa, numele aşa că bagă cărbuni…
- Părinţii dv mi-au spus să vă transmit câteva lucruri importante... dacă aveţi timp… şi prietenul vă permite..
- Nu am prieten, spunea cel mai minunat glas din lume...
Domnilor amirali (vorba lui Leonida Neamţu), simţeam că nu mai am aer.
-Nu am timp acum dar joi… poate ne întâlnim la dans... fetele îmi spun ZIZI
Pe atunci se făceau aşa numitele “joi ale tineretului”… a plecat în cameră lăsând în urmă un om plin de speranţe. Oare ştiţi ce spunea mintea mea în gândul ei ?... ( întrebare filozofică). Cele 99 de poziţii erau nimic…
-Mishule!!!! strigă Ion la mine, degeba, eu eram în altă dimensiune.
Tensiunile termice în corpurile vâsco-elasto–plastice, cele din referatul pe care trebuia sa-l prezint a doua zi la Termoelasticitate... nu mai existau.
Era luni. Până joi mai trebuia să aştept un milion de ani.
Totul a decurs normal pâna joi când Ţucu ne-a invitat la un şpritz la Bolta rece dat în cinstea marii mele întâlniri. Am băut, am cântat iar când am plecat am luat ca trofeu o tavă de inox pecare am poziţionat-o la spate, sub sacou .
....... Spre Puşkin cu emoţii şi cu gaşca de curioşi după mine. Se paria în prostie… cred ca vă daţi seama pe ce….
Am intrat. Am văzut-o. Dansa. Pândeam ca un buldog… singură… tangou.
- Dansaţi?
Un zâmbet plin de speranţe. Un glas în unduirile tangoului….
- Tu eşti în ghips ?
M-am intimidat… am scos de la spate tava de inox. Zbang... totul s-a prăbuşit. Glasul lui Ţucu îmi sfărâma inima…TÂMPITULE…
Domnilor procurori inima imi era frinta... dar Tucu mai avea bani... la Chiritoaia era deschis pina dimineata.
De atunci nu am mai întîlnit-o.
OARE DE CE ?
duminică, 2 martie 2008
Iubiri interzise
Prin anul IV de studii, la facultatile din cadrul universitatilor, incepea practica pedagogica. Aceasta consta in a tine prelegeri (lectii) in fata elevilor, iar colegii si profesorul titular al obiectului respectiv puneau note atat celui care tinea lectia, cit si elevului examinat.
Faceam practica pedagogica la liceul Mihai Eminescu din Iasi, cind intr-una din zile o eleva din clasa a XII-a umanistica, superba blonda, cam de inaltimea mea (nu divulg inaltimea) ma intreaba:
- Dumneavoastra sunteti maine studentul examinator?
- Da, de ce?
- Sunt amenintata sa ramin corigenta la matematica si imi trebuie nota 8.
I-am promis ca voi rezolva aceasta problema, dar trebuie sa ne intilnim undeva in oras pentru a-i da subiectele la care trebuie sa raspunda. Am vorbit rapid cu colegii ca a doua zi voi examina pe cineva si ei sa-i puna nota 9 pentru ca profesoara sa ii puna nota 8 de care avea nevoie.
Am fost la intilnire, am vazut o cu totul alta femeie, pe atunci se purtau uniforme la liceu, avea tocuri si reusise sa fie mai inalta ca mine cu un cap.
I-am spus subiectele, a doua zi am examinat-o si a luat nota la care se astepta.
Povestea nu se sfirseste aici, ea m-a cautat si a spus ca din cauza faptului ca are un prieten nu poate sa-si arate recunostinta, dar ca are un frate in clasa a IX-a pe care parintii voiau sa il mediteze la matematica. Cu mari emotii m-am dus a doua zi la adresa unde locuia si am negociat cu tatal ei ca la fiecare 10 sedinte trebuia sa fiu platit cu 150 de lei.
Am inceput meditatiile si am ajuns la concluzia ca oricat m-as fi straduit, tipul nu acumula nimic. Atunci am propus ca la fiecare 10 sedinte sa iau banii si sa ii impartim in 2, fara sa facem nimic. Intr-una din zile, prezentindu-ma sa imi iau banii, am fost socat de faptul ca maica-sa m-a intrebat cind am facut eu 10 ore de meditatie, pentru ca fiul ei este fugit la Brasov de 3 zile.
Asa s-au terminat lectiile de meditatie. Cu ea m-am intilnit 2 ani mai tirziu la Costinsti. Avea un prieten inginer constructor cu par grizonat. Asa arata prietenul ei. Cat despre ea... a reusit atunci sa-si achite datoria fata de mine.
Faceam practica pedagogica la liceul Mihai Eminescu din Iasi, cind intr-una din zile o eleva din clasa a XII-a umanistica, superba blonda, cam de inaltimea mea (nu divulg inaltimea) ma intreaba:
- Dumneavoastra sunteti maine studentul examinator?
- Da, de ce?
- Sunt amenintata sa ramin corigenta la matematica si imi trebuie nota 8.
I-am promis ca voi rezolva aceasta problema, dar trebuie sa ne intilnim undeva in oras pentru a-i da subiectele la care trebuie sa raspunda. Am vorbit rapid cu colegii ca a doua zi voi examina pe cineva si ei sa-i puna nota 9 pentru ca profesoara sa ii puna nota 8 de care avea nevoie.
Am fost la intilnire, am vazut o cu totul alta femeie, pe atunci se purtau uniforme la liceu, avea tocuri si reusise sa fie mai inalta ca mine cu un cap.
I-am spus subiectele, a doua zi am examinat-o si a luat nota la care se astepta.
Povestea nu se sfirseste aici, ea m-a cautat si a spus ca din cauza faptului ca are un prieten nu poate sa-si arate recunostinta, dar ca are un frate in clasa a IX-a pe care parintii voiau sa il mediteze la matematica. Cu mari emotii m-am dus a doua zi la adresa unde locuia si am negociat cu tatal ei ca la fiecare 10 sedinte trebuia sa fiu platit cu 150 de lei.
Am inceput meditatiile si am ajuns la concluzia ca oricat m-as fi straduit, tipul nu acumula nimic. Atunci am propus ca la fiecare 10 sedinte sa iau banii si sa ii impartim in 2, fara sa facem nimic. Intr-una din zile, prezentindu-ma sa imi iau banii, am fost socat de faptul ca maica-sa m-a intrebat cind am facut eu 10 ore de meditatie, pentru ca fiul ei este fugit la Brasov de 3 zile.
Asa s-au terminat lectiile de meditatie. Cu ea m-am intilnit 2 ani mai tirziu la Costinsti. Avea un prieten inginer constructor cu par grizonat. Asa arata prietenul ei. Cat despre ea... a reusit atunci sa-si achite datoria fata de mine.
Generatia mea
Ii vezi trecind pe strada, girboviti sub povara experientei lor de viata care nu le mai foloseste la nimic.
Sunt debusolati si nu le vine sa creada ca la o virsta inca activa sunt marginalizati. Ei sunt cei care in copilarie au crescut citind operele scriitorilor sovietici care umpleau bibliotecile. Unii dintre ei au studii superioare, tehnice, facute cu multa truda care nu-si mai gasesc corespondenta in actualul sistem economic. Prin crisme periferice pline de fumul tigarilor de proasta calitate ii auzi povestind despre vremurile de altadata.
Atitudinea lor este contradictorie bazindu-se in general pe libertatea de acum si pe nivelul lor de trai de atunci.
Multi sunt din alte zone din tara, veniti aici sa munceasca in diverse ramuri ale economiei. Pe unii ii tradeaza accentul, pe altii obiceiurile. Structura eterogena intelectuala si sociala are totusi o trasatura comuna si anume sentimentul de dezradacinare. Dupa ce au muncit multi ani pe aceste meleaguri le este foarte greu sa se intoarca la vatra de origine unde, probabil, pe multi nu-i mai asteapta nimeni.
Ei sunt cei care ingroasa cozile de la somaj fiindca de angajat nu-i mai angajeaza nimeni.
Ei sunt cei care ar vrea, in contradictie cu mersul vietii, sa fie mai batrini pentru a se bucura de o pensie cit de mica.
Debransati de la viata, la figurat, si de la caldura, la propriu, le-a mai ramas SPERANTA. Speranta ca poate o minune le mai poate schimba inca viata. Pentru unii poate aceasta speranta consta in a avea un loc de veci intr-un cimitir mai frumos.
Sunt debusolati si nu le vine sa creada ca la o virsta inca activa sunt marginalizati. Ei sunt cei care in copilarie au crescut citind operele scriitorilor sovietici care umpleau bibliotecile. Unii dintre ei au studii superioare, tehnice, facute cu multa truda care nu-si mai gasesc corespondenta in actualul sistem economic. Prin crisme periferice pline de fumul tigarilor de proasta calitate ii auzi povestind despre vremurile de altadata.
Atitudinea lor este contradictorie bazindu-se in general pe libertatea de acum si pe nivelul lor de trai de atunci.
Multi sunt din alte zone din tara, veniti aici sa munceasca in diverse ramuri ale economiei. Pe unii ii tradeaza accentul, pe altii obiceiurile. Structura eterogena intelectuala si sociala are totusi o trasatura comuna si anume sentimentul de dezradacinare. Dupa ce au muncit multi ani pe aceste meleaguri le este foarte greu sa se intoarca la vatra de origine unde, probabil, pe multi nu-i mai asteapta nimeni.
Ei sunt cei care ingroasa cozile de la somaj fiindca de angajat nu-i mai angajeaza nimeni.
Ei sunt cei care ar vrea, in contradictie cu mersul vietii, sa fie mai batrini pentru a se bucura de o pensie cit de mica.
Debransati de la viata, la figurat, si de la caldura, la propriu, le-a mai ramas SPERANTA. Speranta ca poate o minune le mai poate schimba inca viata. Pentru unii poate aceasta speranta consta in a avea un loc de veci intr-un cimitir mai frumos.
sâmbătă, 1 martie 2008
Delta
Priveam cum treceau vapoarele pe Dunare. Prietenul meu Costel ma toca la cap... ca mai trebuia sa stam la mare. Avea pometele obrazului drept vinat de la ultima imbratisare cu prietena lui din Cehoslovacia (actiune se petrece undeva prin anii 74-75 in plina epoca de aur). Eu sufeream adinc dupa Alexandrina de la o pensiune din Eforie Sud care a fost prietena si mama noastra pina ce a prins-o sotul care in nesimtirea lui a vizitat-o inopinat.
Acum vroiam sa vizitam Delta , era luna august, la inceput, si mai aveam mult pina la inceperea activitatilor noastre specifice. Eu profesor el inca student in anul 5 la Mate.
Bani aveam pt ca pe litoral o facusem pe-a ajutorii de ospatari iar mincarea si cazarea era asigurata de Alexandrina. La despartire am intrebat-o cum putem sa fim si noi mai barbatii...
Ea ne-a spus sa bem cafea, dar pt noi doza trebuia sa fie de 1litru.
Acum pe cheiul Tulcei eram dezorintati asa ca am intrat la restaorantul Danubius unde am baut si dupa aceea am inceput sa cintam romante.
De la o masa vecina un tip ne admira si ne-a mai dat o sticla cu vin de murtfatlar cu corabioara (pe vremea aceea era un vin bun). Tirziu in noapte i-am spus ce vroiam noi iar el a spus ca are o bostana in delta si daca vrem ne ia cu el.
Dupa un somn de citeva ore... omul ne-a luat la el... am plecat spre Baltenii de Jos.
Am trecut Dunarea cu un podet plutitor tras de niste fringhii si de acolo vreo trei ore pe jos pina la canalul Litcov.
Eram total izolati. De fapt dupa o zi de munca care consta in a recolta pepeni ne-am dat sema ca de fapt noi eram sechestrati.
Recolta era bogata iar pe noi ne dureau toate cele. Sacii de pepeni erau grei si trebuia sa-i caram intr-o gramada pt. a fi incarcati apoi intr-un mijloc de transport. Seara mincam porumb copt la foc si de baut rom Jamaica.
Dupa vreo trei zile de chin am inceract sa evadam, dar ne-am ratacit prin hatisurile deltei. Am gasit calaea de intoarcere si am mai stat vreo 4 zile pina a venit un tractor cu remorca care a luat o parte din pepeni incarcati, bineinteles, tot de noi. Am plecat, am ajuns in Tulcea iar Costel a luat un pepene de vre 5kg sa-l duca la parintii lui in Tatomiresi ju Vaslui.
In tren am facut un bilant a excursiei noastre, rideam de ne durea falcile. De atunci cind aud de delta mi se zbirleste parul de pe picioare. In gara la Vaslui ne-am despartit. Costel ca un bun prieten a taiat pepenele. Pepenele era sec.
Acum vroiam sa vizitam Delta , era luna august, la inceput, si mai aveam mult pina la inceperea activitatilor noastre specifice. Eu profesor el inca student in anul 5 la Mate.
Bani aveam pt ca pe litoral o facusem pe-a ajutorii de ospatari iar mincarea si cazarea era asigurata de Alexandrina. La despartire am intrebat-o cum putem sa fim si noi mai barbatii...
Ea ne-a spus sa bem cafea, dar pt noi doza trebuia sa fie de 1litru.
Acum pe cheiul Tulcei eram dezorintati asa ca am intrat la restaorantul Danubius unde am baut si dupa aceea am inceput sa cintam romante.
De la o masa vecina un tip ne admira si ne-a mai dat o sticla cu vin de murtfatlar cu corabioara (pe vremea aceea era un vin bun). Tirziu in noapte i-am spus ce vroiam noi iar el a spus ca are o bostana in delta si daca vrem ne ia cu el.
Dupa un somn de citeva ore... omul ne-a luat la el... am plecat spre Baltenii de Jos.
Am trecut Dunarea cu un podet plutitor tras de niste fringhii si de acolo vreo trei ore pe jos pina la canalul Litcov.
Eram total izolati. De fapt dupa o zi de munca care consta in a recolta pepeni ne-am dat sema ca de fapt noi eram sechestrati.
Recolta era bogata iar pe noi ne dureau toate cele. Sacii de pepeni erau grei si trebuia sa-i caram intr-o gramada pt. a fi incarcati apoi intr-un mijloc de transport. Seara mincam porumb copt la foc si de baut rom Jamaica.
Dupa vreo trei zile de chin am inceract sa evadam, dar ne-am ratacit prin hatisurile deltei. Am gasit calaea de intoarcere si am mai stat vreo 4 zile pina a venit un tractor cu remorca care a luat o parte din pepeni incarcati, bineinteles, tot de noi. Am plecat, am ajuns in Tulcea iar Costel a luat un pepene de vre 5kg sa-l duca la parintii lui in Tatomiresi ju Vaslui.
In tren am facut un bilant a excursiei noastre, rideam de ne durea falcile. De atunci cind aud de delta mi se zbirleste parul de pe picioare. In gara la Vaslui ne-am despartit. Costel ca un bun prieten a taiat pepenele. Pepenele era sec.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
